28 august 2017

FSLI: În educaţie nu faci performanţă cu profesori care nu sunt plătiţi corect; există în continuare riscul declanşării unor proteste!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a participat astăzi, 28.08.2017, alături de celelalte federaţii din educaţie, la o întâlnire organizată de CNMR cu Premierul Mihai Tudose. La discuţii au luat parte şi ministrul Educaţiei, Liviu Pop, Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu şi ministrul Cercetării şi Inovării, Puiu Lucian Georgescu. În cadrul acestei întâlniri au fost discutate mai multe probleme din învăţământul preuniversitar, printre care necesitatea adoptării unei noi legi a educaţiei, modificarea programelor şcolare, dar şi salarizarea angajaţilor din învăţământ sau recuperarea banilor câştigaţi în instanţă.   
“În cadrul discuţiilor de la Palatul Victoria, ministrul Finanţelor a confirmat calculele făcute de federaţia noastră, potrivit cărora, salariile nete în învățământul preuniversitar cresc cu 3% în ianuarie 2018 şi cu 22% în luna martie a anului viitor, deşi salariul brut se majorează cu 50%. Motivul îl reprezintă transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Este nevoie de o soluţie prin care veniturile cadrelor didactice să crească mai mult, altfel, educaţia rămâne sistemul cu cele mai mici salarii. Dacă majorarea salariilor nete ar fi fost de 50%, am fi putut spune că este un câştig real şi ar fi reprezentat un pas important în atragerea tinerilor performanţi şi cu vocaţie în meseria de dascăl. În situaţia aceasta, însă, să vii la catedră cu un salariu de 1.795 de lei, în 2018, nu ştiu dacă e un efort pe care un tânăr capabil şi-l doreşte, iar plecarea spre mediul privat este iminentă”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.
Premierul Mihai Tudose a promis, în cadrul discuţiilor de astăzi, că, până la sfârșitul acestui an, vor fi găsiți banii pentru plata sumelor restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti. De asemenea, pentru plata dobânzilor, Ministerul Educaţiei va trebuie să reglementeze în perioada următoare cadrul legal care să permită plata acestora de la bugetul de stat, umând ca plata efectivă să se facă, cel mai probabil, anul viitor. Guvernul a acceptat ca plata salariilor pentru învățământul preuniversitar să se facă direct la unitățile de învățământ şi nu prin intermediul primăriilor, cum se întâmplă în acest moment. Se ia în discuţie şi renunţarea la costul standard per elev, întrucât salariile din educaţie sunt stabilite prin lege, iar acest cost standard nu se mai justifică. 
“În perioada următoare vor fi demarate discuţii pe o nouă lege a educaţiei, care să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2018. Guvernul recunoaște, de asemenea, că programele şcolare trebuie regândite din temelii, iar Ministerul Educaţiei urmează să stabilească procedura de lucru. În această săptămână vor fi noi discuții la Ministerul Muncii pentru clarificarea unor aspecte privind aplicarea Legii de salarizare, care a provocat confuzii, precum și aspecte privind Legea pensiilor. Toate aceste concluzii vor fi comunicate membrilor noştri de sindicat, alături de care vom decide strategia pentru perioada următoare. Anunţăm că există riscul declanșării unor proteste”, a mai declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

22 august 2017

FSLI cere Guvernului Romaniei o poziție clară asupra problemelor din educație!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele celor 170.000 de membri, ale căror interese le apără, aduce în atenţie câteva probleme, aşteptând o poziţie clară a Guvernului României referitoare la acestea:
  1. Conform prevederilor legale, în anul 2017, o parte a salariaţilor din învăţământ ar trebui să primească sumele restante la drepturi salariale, stabilite prin sentinţe judecătoreşti, sume care nu se regăsesc în legea bugetului de stat pentru anul 2017. Va soluţiona Guvernul României această problemă până la finalul acestui an? De asemenea, tot ca urmare a sentinţelor judecătoreşti, personalul didactic trebuie să primească sume care reprezintă dobânzi legale. Până în acest moment, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei Naţionale nu au stabilit care este sursa de finanţare a acestor cheltuieli şi cine trebuie să facă aceste plăţi. In aceste condiţii, solicităm Guvernului României să clarifice în perioada imediat următoare această problemă la care salariaţii din învăţământ aşteaptă un răspuns de mai bine de trei ani.
  2. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform datelor Ministerului Finanţelor Publice, începând cu aceeaşi dată, se va schimba modul în care vor fi achitate dările către stat ale angajatului. Dacă, de exemplu, un profesor debutant are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net al aceluiaşi debutant va fi de 1.495 de lei, adică va creşte, în mod real, cu 3,8 %. Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1 ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%. Începând cu data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%, salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare decât cel actual, iar al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la 3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cele actuale, chiar dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna decembrie 2017. Federaţia Sindicatelor Libere din învăţământ consideră că este inechitabil ca un profesor să plătească aproximativ 45 la sută din salariu contribuţii către stat, iar alte categorii să fíe scutite de impozit! De ce se creează aceste discriminări?
  3. Conform Programului de Guvernare PSD – ALDE, o lege importantă care ar urma să fie modificată este Legea pensiilor. In acest moment în sistemul public de pensii există inechităţi revoltătoare. în timp ce în sistemul de educaţie, domeniu clamat a fi “prioritar” de către clasa politică românească, pensia medie este de sub 1.000 de lei, există domenii care au fost tratate ca fiind prioritare cu adevărat şi unde pensia medie este de peste 3.000 de lei. In unele cazuri aceste pensii “speciale” au ajuns să fie mai mari decât venitul brut încasat de angajat. Constatăm că există persoane care au lucrat la stat, au ieşit la pensie la 43 de ani, cu o pensie de 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl “recompensează” cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari. Guvernul Tudose trebuie să facă dreptate în acest domeniu!  Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită ca unicul criteriu pentru calculul pensiei, să fie cel al contributivităţi! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru profesori.
  4. Una dintre cele mai grave probleme ale învăţământului românesc, în afara celei privind subfinanţarea, este cea a programelor şcolare. în acest moment, între cerinţele de pe piaţa muncii în ceea ce priveşte competenţele necesare forţei de muncă şi programele şcolare care stau la baza pregătirii forţei de muncă, este o ruptură. Altfel spus, în şcolile din România elevii nu sunt pregătiţi pentru a face faţă provocărilor din plan profesional şi nu sunt pregătiţi nici pentru a-şi gestiona singuri viaţa. Din cauza programelor, sistemul de educaţie este axat pe partea teoretică, mai puţin pe cea practică, ceea ce face ca programul elevilor să fie sufocant, încetinind dezvoltarea acestora. în opinia noastră, programele şcolare trebuie să fie regândite din temelii, iar ele trebuie să pună accentul pe partea aplicativă şi nu pe cea informativă, cum se întâmplă în prezent. Când va lua Guvernul României o asemenea decizie, aşteptată cu interes de milioane de elevi, de cadrele didactice, părinţi, dar şi de mediul economic?
  5. Lipsa dotărilor în cele mai multe unităţi de învăţământ accentuează şi mai mult starea precară a sistemului de educaţie. Nu este normal ca în multe dintre şcoli să nu existe laboratoare dotate corespunzător, ca grupurile sanitare să fie aceleaşi de zeci de ani sau banala cretă să fie cumpărată din banii părinţilor.

FSLI: Salariile nete din educaţie nu cresc în 2018 cu 50%, cum anunță Guvernul, ci cu maximum 25%!!!

   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a atras atenţia Premierului Mihai Tudose, în cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi la sediul Guvernului, că majorările salariale anunţate de Executiv, respectiv 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi 20% din martie 2018, pentru sistemul de educaţie reprezintă, în realitate, o creştere netă nu de 50%, cum se vehiculează, ci de 20-25%.   
   Începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice și pentru învățământ prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeaşi dată, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, angajaţii vor prelua povara contribuţiilor către stat. Acest lucru înseamnă o creștere nesemnificativă de la 1 ianuarie 2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajaţii din educație. 
   Unui profesor debutant, care are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net îi va creşte, în mod real cu doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat.  Ceea ce înseamnă, că un debutant va primi, doar 55 de lei în plus la salariu.
   Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1 ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de  4,2%.
   Începând cu data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%, salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare decât cel actual, iar cel al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la 3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cel actual, chiar dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna decembrie 2017.    
   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a înaintat, totodată, Premierului Mihai Tudose un memoriu, în numele celor 170.000 de membri, în care i-a cerut să remedieze și această problemă.
În urma acestei discuții, s-a stabilit o nouă întâlnire, care va avea loc luni, 28.08.2017, în cadrul căreia vor fi abordate și alte teme de interes pentru sistemul de educație și salariații acestuia.

   “E în primul rând o problemă de onestitate faţă de cadrele didactice. Cum poţi să le promiţi o creştere cu 50 la sută a salariilor, dacă nu vii şi explici, că în realitate, această majorare care se aplică la venitul brut, alături de noile modificări privind fiscalitatea, înseamnă creşteri la jumătate? FSLI i-a cerut Premierului să rezolve această problemă a contribuţiilor care trebuie plătite de angajaţi către stat, întrucât educaţia este un sistem în care salariile sunt, în continuare, foarte mici, iar creșterea taxelor va face, și pentru viitor, ca profesia de dascăl să fie neatractivă pentru tinerii performanți și cu vocație pentru această meserie”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.