12 iunie 2017

COMUNICAT FSLI privind declaratiile dnei ministru a muncii Lia Olguța Vasilescu!



Recent, într-o intervenție la un post de televiziune, doamna ministru Lia Olguța Vasilescu a afirmat „..în conformitate cu programul de guvernare, profesorii ar fi trebuit să primească 20% începând cu data de 1 iulie 2017. Aceștia au primit 15% începând cu data de 1 ianuarie (în realitate au fost 12%, dar sunt procente nesemnificative pentru un ministru al muncii aflat în exercițiul funcțiunii!) și ar fi trebuit să mai primească 20% de la 1 iulie 2017, iar după acest an nu mai beneficiază de nicio mărire până în anul 2020… Am discutat cu sindicatele (ar fi trebuit să specifice cu care sindicate!) și le-am întrebat dacă preferă să rămînă cu 35% sau preferă o creștere de 100% până în anul 2022 și acestea au acceptat”.

Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat pe care i-am reprezentat la aceste discuții, pentru că nu au avut loc negocieri, precizez:
1.      La fiecare întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale am atenționat că, în Programul de guvernare aprobat de Parlament, este expres prevăzută majorarea salariilor personalul didactic cu 20%,  începând cu data de 1 iulie 2017 și, respectiv, cu 30% de la 1 ianuarie 2018. Răspunsul doamnei ministru Vasilescu a fost că Parlamentul va decide  data de la care se va aplica legea de salarizare și procentele de majorări salariale de care beneficiază fiecare familie ocupațională;
2.      În intervențiile de la Comisia de muncă din Camera Deputaților, dar și în discuțiile cu Președintele PSD, dl Liviu Nicolae Dragnea, le-am reamintit angajamentele asumate de Guvernul PSD, prin programul aprobat de Parlament!

Afirmațiile publice ale ministrului Lia Olguța Vasilescu au un scop diversionist menit să  discrediteze liderii de sindicat în fața membrilor, dar, în același timp, se încearcă deturnarea atenției publice de la adevăratele probleme pe care le va genera aplicarea acestei legi.
Personal, sunt străin de astfel de „aranjamente”, iar dacă ele au avut loc, atunci ministrul muncii trebuie să precizeze expres cu care dintre „sindicatele” din educație a avut o asemenea înțelegere, în condițiile în care, există trei federații sindicale care reprezintă salariații din întregul sistem educațional.
Simion Hancescu,
Președinte FSLI

București,

12 iunie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu