12 septembrie 2015

MESAJ

Mesajul
Președintelui  Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ
adresat salariaţilor din învăţământ la începutul  
anului şcolar 2015-2016
  
     Este un nou început de an  şcolar, eveniment care reprezintă pentru elevi şi dascăli un moment unic, amintirea acestuia dăinuind peste timp, mai ales pentru “bobocii” de la clasa pregătitoare și pentru dascălii debutanți.
      În această zi de sărbătoare pentru Școala românească, trebuie să amintim celor care conduc această țară, afectați de amnezie față de școală în restul timpului, vorbele lui Petre Țuțea “Profesorul este un fabricant de oameni. Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murdar din noroi, îl spală și face mobilă de lux”. Ai tăria, stimate politician, să-l privești, măcar astăzi, în ochii blajini, dar plini de lacrimi, văzute sau nevăzute, pe cel care te-a “fabricat”? Dar cât oare vor mai avea putere slujitorii școlii să manifeste dăruire și pasiune în nobila muncă pe care o desfăşoară, fără să fie răsplătiți cum se cuvine pentru munca lor?
     Chiar dacă în ultima perioadă s-au făcut câțiva pași, anemici ce-i drept, pentru intrarea în normalitate a învățământului, există încă nemulțumiri justificate în rândul salariaților din învățământ. Legea educației este încă nemodificată. Salariile sunt, în continuare, umilitoare și după ce actuala Putere a reîntregit ceea ce a tăiat drastic fosta guvernare. Subfinanțarea învăţământului nu a încetat. Funcțiile de conducere sunt tot politizate și ocupate provizoriu, pentru că nu s-a organizat concurs de peste 7 ani. Programele școlare  sunt, în continuare, nereformate. Birocrația a sufocat  sistemul de învățământ, dascălii fiind tranformați în scribe. Și  exemplele pot continua.
     Considerăm că rezolvarea acestor probleme nu mai poate fi amânată, având în vedere că victimele acestor neajunsuri sunt copiii acestei țări.  Școala trebuie să devină un sistem stabil, echilibrat şi performant, pentru că ea este calea prin care România se poate integra în rândul ţărilor civilizate, iar pentru aceasta, sistemul nostru de învăţământ trebuie să se transforme, atât la nivel structural, curricular, cât şi managerial.
     Elevilor noştri trebuie să le oferim şanse de integrare pe piaţa forţei de muncă, dar pentru ca acest lucru să se materializeze, trebuie regândite urgent programele școlare..
     De asemenea, nu trebuie uitat că fără salarii decente nu pot fi atraşi către învăţământ tineri cu vocaţie pentru meseria de dascăli, nu se poate stopa migrarea cadrelor didactice de valoare către alte domenii în care salariile sunt mai atractive, acest lucru punându-se pune în practică prin noua lege de salarizare care urmează a fi adoptată.
   În același timp, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ va face toate demersurile necesare, astfel încât în perioada următoare să se confere, prin lege, statutul de “autoritate publică” pentru cadrele didactice, măsură prin care spațiul școlar ar deveni cu adevărat un mediu de ordine și disciplină, condiție absolut obligatorie pentru un învățământ de calitate.
      Însă, pentru ca aceste neajunsuri majore să se înlăture, trebuie să facem front comun, fiecare trebuie să înțeleagă că numai prin unitate îi putem convinge pe cei care guvernează să transpună și în practică ceea ce se clamează de atâta timp și anume că “învățământul este prioritate națională”.

    Acum, la început de an şcolar, îţi urez stimate dascăl multă sănătate şi să te bucuri alături de copiii pe care-i formezi, pentru a deveni trebuincioși societății.

                                          PREŞEDINTE,
Simion HANCESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu