4 iunie 2015

INFORMARE FSLI

  • Vă informăm că reprezentanţii Ministerului Educaţiei au cerut Federaţiilor din învăţământ demararea discuţiilor privind elaborarea unei noi Legi a Educaţiei Naţionale, chiar din această lună (iunie 2015).  Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este absolut necesară o dezbatere publică pe marginea acestui proiect de lege, cu participarea tuturor categoriilor de beneficiari ai educaţiei (elevi, studenţi, părinţi, comunitate locală), dar şi a tuturor factorilor implicaţi sau cu rol de decizie în procesul educaţional – reprezentanţii Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, administraţiei prezidenţiale, organizaţiilor sindicale, organizaţiilor neguvernamentale, organizaţiilor patronale, agenţilor economici, organizaţiilor autorităţilor administraţiei publice locale etc.
  • În ceea ce priveşte plata sentinţelor judecătoreşti vă aducem la cunoştinţă că la nivel naţional, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să suplimenteze cu aproximativ 600 mil lei – diferenţa dintre ceea ce dispun Inspectoratele Judeţene în prezent şi ceea ce ar trebui să aibă.
  • În şedinţa Executivului de săptămâna viitoare va fi aprobată o H.G. privind decontarea navetei şi tot atunci sperăm să fie aprobată şi indexarea cu 12% a salariilor personalului nedidactic începând cu data de 1 iulie 2015.

Situația dosarelor deschise de SLI Vrancea privind decontarea navetei și plata dobânzii pentru drepturile salariale câștigate și neplătite!

Adrese FSLI

Adresa FSLI catre MECS

Adresa FSLI către Guvernul României